Dimineaţa de joi a fost una neagră pentru Andreea Marin, după aflarea veştii că tatăl său a trecut în nefiinţă.
Cum anunţul a fost făcut pe contul personal de Facebook, tot pe această reţea socială şi soţul vedetei a ţinut să împărtăşească un mesaj cu fanii săi.
Tuncay Ozturk pare să fie mai aproape ca niciodată de Andreea Marin în clipele grele care o încearcă, aşa că nu a rămas impasibil faţă de vestea dureroasă.
Ca să îi arate atât soţiei, cât şi fanilor săi de pe reţeaua de socială că îi este aproape la bine şi, mai ales, la greu, Tuncay a scris câteva cuvinte, în încercarea să o îmbărbăteze pe Andreea.
„Bărbăţia cere putere de voinţă, stăpânire de sine, cere să ştii să înfrângi slăbiciunea.- Krupskaia“, a fost citatul pe care l-a postat pe Facebook soţul vedetei.
Mai mult decât atât, Tuncay a adăugat şi o imagine complet neagră, în semn de doliu şi solidaritate pentru socrul său, care a pierdut în această dimineaţă lupta cu viaţa.
Totuşi, alături de acest mesaj, Tuncay a postat şi o fotografie, însă cu el. Cum nu ştim de ce a făcut această alegere, internauţii s-au grăbit să îl critice. Printre rândurile de condoleanţe există şi sugestii pentru soţul Andreei Marin, iar cei care i-au comentat la fotografie i-au spus să se mai… tundă.
Cum relaţia vedetei TV cu tatăl său era una destul de strânsă şi fostul soţ al acesteia, Ştefan Bănică Jr., a fost cutremurat la aflarea veştii că fostul socru a murit.
Mădălina Moraru